Expoziția Școlii Gimnaziale Step by Step, deschisă în mod excepțional pentru public
Expoziția anuală de artă a Școlii Gimnaziale Step by Step va putea fi vizitată în premieră de public, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor. Intitulată MEMORIES, expoziția va fi deschisă vizitatorilor între orele 16 și 21, adăugând astfel un nou punct de atracție pe harta celor care doresc să viziteze expozițiile și muzeele Capitalei, în seara de sâmbătă 12 iunie.
Colecția de obiecte de artă a fost realizată de elevi cu vârste între 6 și 14 ani, în cadrul proiectului anual de artă, sub coordonarea profesoarelor de artă Ramona Toronilă și Ana Pietraru. Expoziția este dedicată antichității și culturilor care au modelat istoria omenirii. Instantanee cu etapele realizării lucrărilor au fost publicate pe pagina de Facebook a școlii, în albumul MEMORIES – Expoziția Anuală de Artă.
Reguli de vizitare
Accesul în Sala multifuncțională a Școlii Gimnaziale Step by Step se va face în grupuri de câte 10 – 15 persoane, pe un circuit cu sens unic, după ce la intrarea în curtea școlii vizitatorilor le va fi scanată temperatura corporală.
În incinta școlii, purtarea măștii de protecție respiratorie este obligatorie, potrivit regulilor stabilite de organizatori, în conformitate cu reglementările privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor de COVID-19.