Emma Ioana Mogoș, elevă a Școlii Gimnaziale Step by Step, pe marele ecran!

Din 14 octombrie, o puteți vedea pe Emma Ioana Mogoș, elevă a Școlii Gimnaziale Step by Step, în filmul „Dinți de lapte”, regizat de Mihai Mincan — o poveste profundă despre copilărie, fragilitate și curaj, spusă prin ochii unei fetițe care descoperă lumea în mijlocul unei tragedii.

Filmul, aflat pe lista producțiilor luate în considerare pentru nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film, a reprezentat România la prestigioasele festivaluri internaționale de la Veneția și Toronto.

Pentru Emma, aflată la debut, acest rol a fost o experiență intensă și emoționantă, trăită alături de actori consacrați precum Marina Palii și Igor Babiac, în rolurile părinților. Interpretarea ei delicată și expresivă a atras deja atenția criticilor, care descriu filmul drept „Sugestiv, tulburător și dens” (Screen Daily), „enigmatic și convingător” (Film Verdict), a cărui forță constă în interpretările sincere și în tandrețea regizorală, împreună cu relevanța sa istorică, toate împletite cu o poveste personală emoționantă” (Cineuropa), „un film foarte puternic într-un canon deja impresionant al cinematografiei românești” (International Cinephile Society), a cărui protagonistă „este întruchiparea unei generații de copii ignorați de istorie, pierderea ei personală fiind ecoul unei fracturi naționale” (ION Cinema).

Debutul Emmei are loc în compania a doi actori  moldoveni consacrați, Marina Palii și Igor Babiac.  Cezaria și Petre Lucaciu, personajele interpretate de Marina Palii și Igor Babiac au două fiice: Alina și Maria. Când Alina (Lara Comănescu) dispare din fața blocului, o caută cu disperare, împreună cu fetița lor cea mică, Maria (Emma Ioana Mogoș). Filmul urmează perspectiva Mariei, forțată de lumea din jur să lupte singură cu urmările terifiante ale unei tragedii. Realitatea, în care este confuză, ignorată și lăsată singură, și spațiul viselor, în care viziunile întunecate încep să preia controlul asupra vieții ei. Maria este singura care, până la sfârșitul călătoriei sale, descoperă un fel de izbăvire și de înțelegere a lumii.  Alături îi sunt prietenii de la joacă (Victor-Ioan Rogobete, Albert Ciută, Maia-Victoria Boboc) și indiferent de modul în care se desfășoară ancheta inspectorului de miliție Valentin Prisecaru (István Téglás), nu renunță să spere și să se gândească la sora ei.

 

„Dinți de lapte”, regizat de Mihai Mincan, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru nominalizare la premiile Academiei Europene de Film (European Film Awards), ediția 38, eveniment anual care celebrează cele mai importante realizări ale cinematografiei europene. Toate filmele selectate (67, dintre care 44 lungmetraje de ficțiune, 15 lungmetraje documentare și 8 lungmetraje de animație) vor fi vizionate și votate de cei 5400 de membri ai Academiei Europene de Film în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie. O parte dintre nominalizări vor fi anunțate pe 18 noiembrie 2025. Ceremonia de gală European Film Awards va avea loc pe 17 ianuarie 2026 la Berlin.

14 oct. 2025