Ani diferiți de gimnaziu, aceeași pasiune: Istoria
Colaborarea elevilor claselor de gimnaziu în activități comune de învățare
Smaranda și Dragoș, elevi ai clasei a VII-a B, au fost oaspeții elevilor clasei a VI-a, cărora le-au vorbit despre Inchiziție și vrăjitoare.
Sub coordonarea profesorului de Istorie Ovidiu Iordache, Smaranda și Dragoș au studiat vreme de o săptămână ceea ce istoria cunoaște drept “Inchiziția” și au pregătit materiale pe care le-au prezentat elevilor din clasa a VI-a.
Prezentarea s-a concentrat pe influența avută de Biserica Catolică în Europa secolului al XVI-lea, relația pe care liderii catolici o aveau cu cei considerați eretici, modul în care era combătută erezia și statutul celor excomunicați de Biserică.
Smaranda și Dragoș le-au vorbit colegilor și despre amploarea acțiunilor Inchiziției spaniole dar și despre cum acest fenomen s-a manifestat în Transilvania, începând cu domnia principelui Mihai I Apafi.
A doua parte a discuțiilor s-a concentrat pe existența “vrăjitoarelor”, așa că Smaranda, Dragoș și elevii clasei a VI-a au încercat să descopere împreună dacă vrăjitoarele chiar au existat sau sunt invenții hollywoodiene, cum arătau, cu ce se ocupau și dacă au existat vreodată în România.