Una dintre cele mai vechi și frumoase tradiții ale Școlii Step by Step este legată de sporturile de iarnă. În ianuarie/ februarie organizăm la Predeal „Tabăra de schi”, în colaborare cu Fundaţia Just 4 Kids şi Școala de Schi Triple S Predeal.
Pentru unii dintre copii tabăra reprezintă iniţierea în sporturile de iarnă, în timp ce, pentru alţii este posibilitatea de a exersa priceperi dobândite în anii anteriori.
Cursurile de schi se desfăşoară cu monitori profesionişti, foşti schiori de performanţă, cu experienţă în lucrul cu copiii mici şi cu multă răbdare.
Deşi sunt departe de părinţi, cei mici se simţit foarte bine şi sunt dornici să înveţe cât mai multe lucruri pentru a pregăti o demonstraţie pentru familiile lor în ultima zi de tabără.
Copiii se întorc veseli, mai autonomi şi dornici să le împărtăşească experienţa colegilor.