Filozofia Step by Step este învățarea prin experiențe, prin interacțiunea cu mediul. Tocmai de aceea, la Școala Step by Step, încercăm să creăm contexte diferite de învățare, totul pentru a le permite copiilor să absoarbă cât mai multă informație și să își dezvolte cât mai multe competențe.
Activitățile din cadrul școlii sunt în permanență completate cu evenimente care extind universul copiilor și întăresc sentimentul de comunitate.
Excursii la obiective turistice sau culturale, vizionarea de spectacole sau activități în parcuri, toate fac parte din galeria de evenimente care îi ajută pe copii să fie la școală și atunci când sunt în afara ei.
Încurajăm implicarea părinţilor, iar aceştia ne-au sprijinit de-a lungul timpului activitatea, invitându-ne să petrecem cu cei mici câte o zi la locul lor de munca: Revista Tango, Danone România, Kandia, VelPitar, cabinete de arhitectură, cabinete stomatologice, cabinete veterinare, tipografii, Federaţia Română de Tenis, IGSU- Brigada de Pompieri, Statii de tratare a Apei, săli de fitness and spa, etc.
În afară de evenimentele strâns legate de vârsta copiilor și temele abordate de aceștia în timpul orelor, Școala Step by Step este organizatorul sau partenerul unor evenimente publice și proiecte speciale care deja au devenit tradiție: Suflet de Român, Ziua Internațională a Cărții, Ziua Astronomiei, Eco-Schools, Târg de mărţişoare, Învaţă să dăruieşti, Mic şi ecologist, Cresc responsabil.