Inelul de sfoară

De multe ori ne uităm la lucruri fără să le vedem cu adevărat. În acest joc, copiii sunt încurajați să se uite de foarte aproape la o anumită zonă pentru a vedea tot ceea ce este de văzut. 

Tipul de atenţie exersată este cea focalizată. Pentru acest joc este necesar să ai la tine o bucată de sfoară. Deşi opţionale, o lupă, un borcan cu apă în el, o pensetă şi o farfurie pot să dea mai mult farmec jocului.

Pentru început fă împreună cu copilul un cerc pe jos cu ajutorul sforii. Cercul poate fi de orice dimensiune (o circumferință de 1/2- 1 metri funcționează bine). Priveşte cu atenție zona din interiorul cercului împreună cu copilul tău și observați amândoi ce crește acolo. Scoateți amândoi o buruiană sau un fir de iarbă și vedeți cum arată rădăcinile. Există vreo plantă care are semințe în interior? Ce găsiţi înăuntru dacă spargeţi seminţele? Faceți o gaură în pământ și vedeți dacă există insecte în jur. Ce fel de insecte sunt și cum diferă unele de altele? Ce fac ele? Se grăbesc să se ascundă, se prefac că sunt moarte sau nici nu vă observă? Este pământul din gaura pe care ați săpat-o diferit față de cel de la suprafață? Foloseşte o lupă sau un borcan cu apă și uite-te la diverse lucruri din nou. Cum arată ele diferit acum? Dacă ai la îndemână, foloseşte o pensetă pentru a ridica lucruri mici și a le pune pe o farfurie, astfel încât copiii să se poată uita la ele mai îndeaproape. Lucruri cum ar fi ghinde, petale, semințe, scoarță de copac, pietricele mici și boabe de nisip sunt bune pentru a le colecta și examina.

Dacă eşti la mare poţi găsi o zonă aproape de malul mării pe care să o exploraţi împreună. Dacă nu ai drum la pădure sau la mare poţi să alegi o zonă dintr-un parc și să observi tipurile de plante care cresc acolo, asemănările și diferențele dintre ele, parfumurile și culorile lor.

Capacitatea de a sta nemișcat și a privi atent la ceea ce este aproape, la îndemână, este una foarte utilă, iar prin acest joc plăcut copiii îşi exercită atenţia focalizată. Este foarte plăcut să putem observa micile minuni ale naturii care sunt mereu lângă noi!

 

Acest articol este adaptat după Barbara Sher şi este editat cu permisiunea autoarei.